Aurora Mall foloseşte cookies pentru a se asigura că vă bucuraţi de cea mai bună experienţă pe site. Aflaţi mai multe aici.

Să dăruim împreună

Evenimente speciale

Data de desfasurare: 18.12.2017 - 22.12.2017

Despre Eveniment

În 2017 am sărbătorit împreună multe momente deosebite. Am marcat ocaziile speciale prin spectacole, divertisment, ateliere pentru copii şi am încercat să dăruim bucurie de fiecare dată. Pe cat de mult am dăruit, înzecit am primit inapoi de la clienţii şi partenerii noştri. Şi în acest spirit al bucuriei şi al generozităţii dorim să încheiem anul 2017 ajuns parcă prea repede la final.

Împreună cu Direcţia de Asistenţă Socială a Judeţului Buzău, am identificat 10 familii care se confruntă cu probleme financiare şi care ar putea beneficia de un mic ajutor din partea noastră, fie că vorbim despre alimente, jucării pentru micuţii în aşteptarea lui Moş Crăciun sau alte produse de bază necesare în orice gospodărie.

În săptămâna 18 – 22 Decembrie, te aşteptăm la Aurora Shopping Mall Buzău cu o urnă special amenajată pentru colectarea donaţiilor care vor ajunge la familiile în cauză. Poţi aduce articole de îmbrăcăminte, jucării, alimente neperisabile, produse de îngrijire şi curăţenie etc. Orice ajutor este binevenit.

La finalul săptămânii, donaţiile vor fi direcţionate către cele 10 familii pentru a le oferi un mic sprijin în perioada Sărbătorilor de Iarnă.

Vă invităm să le aflaţi povestea şi să contribuiţi, dacă doriţi, cu donaţii pentru a le oferi o mică bucurie de Sărbători.

Din raţiuni de protecţie a datelor cu caracter personal, nu vom face publice nume sau date de contact, însă acestea sunt disponibile, la cerere, la adresa office@aurora-mall.ro.

FAMILIA 1 – Familie monoparentală formată din mamă şi un copil în vârstă de 6 ani aflat în intreţinerea mamei. Locuiesc cu chirie. Venitul familiei este de circa 1100 lei lunar.

FAMILA 2 – Familie monoparentală formată din mamă şi doi copii cu vârstele de 12 ani şi 9 ani, elevi. Tatal copiilor s-a sinucis în anul 2017. Familia locuieşte cu chirie, mama este salariată, venitul fiind de circa 1200 lei lunar.

FAMILIA 3 – Uniune consensuală din care a rezultat un copil în vârstă de 1 an şi 3 luni (fetită). Mama este persoană cu handicap accentuat şi tatăl a fost disponibilizat de la data de 15 Noiembrie 2017. Venitul familiei este de 913 lei lunar.

FAMILIA 4 – Uniune consensuală din care au rezultat trei copii cu vârstele: 11 luni, 2 ani şi 7 ani. Mama este casnică, cu problem de sănătate, iar tatăl nu are loc de muncă. Familia este beneficiară de ajutor social, nu are locuinţă şi stă tolerată într-un sediu dezafectat al Colegiului Agricol Buzău. Venitul familiei este de 364 lei lunar.

FAMILIA 5 – Uniune consensuală din care au rezultat 8 copii, dintre care 7 minori, cu vârste între 2 şi 18 ani, şcolari. Mama este casnică iar tatăl obţine venituri ocazional. Venitul familiei este de format din alocaţiile copiilor, iar familia este beneficiară de masă la cantina de ajutor social.

FAMILIA 6 – Formată din bunică şi nepoată în vârstă de 12 ani, elevă, aflată în plasamentul bunicii. Părinţii au părăsit-o la vârsta de 8 ani, fiind îngrijită de bunica paternă. Venitul familiei este de circa 1200 lei lunar.

FAMILIA 7 – Familie monoparentală formată din mamă şi doi copii cu vârstele de 17 ani, elevă, şi 7 ani, preşcolar cu probleme de sănătate. Mama este casnică, divorţată, tatăl fiind obligat la plata unei pensii de întreţinere de 400 lei lunar. Venitul familiei este de circa 560 lei lunar.

FAMILIA 8 – Familie legal constituită, despărţită în fapt, cu doi copii cu vârste de 10 ani, copil cu handicap grav, şi 15 ani, elevă. Mama este angajată asistent personal pentru copilul cu handicap grav. Venitul mamei impreună cu cei doi copii este de circa 1500 lei lunar.

FAMILIA 9 – Familie monoparentală formată din mamă şi un copil în vârstă de 13 ani, persoană cu handicap grav, elev. Mama este angajată asistent personal pentru fiul său, înregistrează datorii la intreţinere, venitul familiei fiind de circa 2100 lei lunar.

FAMILIA 10 – Persoană în vârstă de 51 de ani, cu handicap grav, imobilizată la pat. Venitul încasat este de circa 1300 lei lunar.

Property of

Urmărește-ne și pe

Abonează-te la newsletter

Urmărește-ne și pe

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Property of