Alexandria Librării

Alexandria Librării este una dintre cele mai importante rețele de librării din țară. Apărută în urmă cu 6 decenii ca ”Centrul de librării”, compania deține în acest moment 30 de magazine specializate în 12 județe din România: Suceava (punctul de plecare și centrul de management), Botoşani, Bacău, Iași, Vrancea, Buzău, Vâlcea, Sibiu, Bistriţa Năsăud, Arad, Mureș și Neamţ, suprafața totală de vânzare fiind de peste 11.000 mp.Brandul ”Alexandria Librării” și actuala identitate vizuală au luat naștere în anul 2004. Numele amintește de Marea Bibliotecă din Alexandria.Alexandria Librării își centrează, așadar, activitatea pe carte și pe evenimente legate de aparițiile editoriale, însă produsele de papetărie, birotică, instrumentele de scris, jucăriile, creează un mix de care suntem cu adevărat mândri. Sloganul Alexandria Librării: ”Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu” a devenit laitmotivul acțiunilor noastre.Alexandria Librării crede în misiunea sa, crede cu putere în rolul pe care îl ocupă lectura în dezvoltarea individuală dar și a societății în ansamblu. Suntem o echipă tânără, dinamică, cu viziune. Proiectul ”Alexandria Librării” este un proiect realizat în timp, cu pași mărunți dar chibzuiți, aflat în continuă expansiune.

Secuiana

Secuiana produce sub brandul Adam’s întreaga gamă de articole bărbaţi care se distribuie în întreaga tară.

Toate produsele Adam’s, de la cravată la costum, sunt fabricate în România, pe stas-urile şi tipologia consumatorilor din piaţa română.

Ţesăturile folosite de Secuiana sunt alese cu mare responsabilitate faţă de consumatori, au finisaje speciale care oferă multe avantaje client, cum ar fi: tratamente antişifonare, tratamente antipată, tratamente care nu permit pătrunderea apei din exterior, dar permit aerisirea corpului.

Jolidon

Creativitatea europeană, calitatea și seducția sunt elementele care definesc produsele fabricate de Jolidon. Acestea sunt fabricate în Europa, înglobând tradiția europeană în manufactură, atenția la detalii și materiile prime și accesoriile de calitate superioară furnizate de producători din țări precum Franța, Italia sau Austria.