Atelier interactiv de educație rutieră la Aurora Mall

”Alege viața!” este îndemnul pe care îl transmitem copiilor vineri, 25 mai, de la ora 11:30, în cadrul atelierului interactiv de educație rutieră cu același nume.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău și își propune să aducă în atenția copiilor importanța cunoașterii regulilor de circulație.

Copiii vor învăța mai multe detalii despre conduita preventivă, respectarea regulilor  de circulație și identificarea corectă a indicatoarelor rutiere printr-un circuit auto interactiv.

Ajută-l pe copilul tău să își formeze un comportament rutier responsabil!

Vino la Aurora Mall să redescoperim bucuria copilăriei

În perioada 28 mai – 1 iunie, sărbătorim ”Dulce copilărie”, iar toată atenția noastră se îndreaptă mai mult ca oricând către cei mici.  Toți prichindeii  sunt așteptați la Aurora Mall să sărbătorim Ziua Copilului așa cum se cuvine.  Am pregătit un program special cu activități distractive și educative, pe placul tuturor:

28 – 31 mai -> 17.00 – 19.00

Cei mici vor fi răsfățați cu dulciuri, muzică veselă și facepainting, în timp ce animatorii noștri îi vor înveseli cu cele mai amuzante jocuri și distracție cât cuprinde.

Vineri, 1 iunie, de la ora 12:00, dăm mare petrecere –“Let’s Party”. Jocurile interactive, sesiunile de facepainting, baloanele, muzica, și dulciurile vor stârni bucuria tuturor copiilor.

Vă așteptăm cu drag la Aurora Mall să ne amintim împreună cât de dulci sunt anii copilăriei!

Sărbătorim Ziua Europei cu ateliere de creaţie pentru copii

Ziua Europei, aniversată an de an pe 9 mai, este o sărbătoare anuală a păcii și unității pe continentul european.

Vă aşteptăm cu mic, cu mare la Aurora Mall cu ateliere de creaţie unde cei mici îşi vor putea provoca îndemânarea şi imaginaţia prin construirea unor machete ale clădirilor-simbol din cele mai importante ţări europene. Vom folosi materiale reciclabile pentru a reaminti importanţa protejării mediului înconjurător.  

Unde şi când?

  • 5 şi 6 mai
  • intervalul orar 11:00 şi 13:00
  • în faţa magazinului Altex

 

 

Fetițele Powerpuff vin la Aurora Mall

Mascotele Fetițele Powerpuff vor veni la Aurora Mall sâmbătă, 21 aprilie, între orele 16:00 şi 20:00, să se întâlnească cu fanii!

Vom pregăti un colț special, în faţa magazinului Altex, amenajat pentru cei mici unde vor face cunoștință cu cele 3 fetițe cu superputeri, vor socializa, se vor distra și se vor fotografia cu personajele preferate!

Copiii anilor ’90 , dar și copiii lor au crescut cu aventurile fetițelor Powerpuff și nu există persoană care să nu le iubească. Iar dacă te gândești cu nostalgie la toate episoadele în care reușeau să îl oprească pe Mojo Jojo din a cuceri lumea și puștiul tău adoră să le urmărească poveștile atunci trebuie să vii la Aurora Mall să le cunoști!

În plus, în weekendul 21-22 aprilie, magazinul Noriel face o bucurie celor mici şi oferă discount 40% la toate  jocurile şi seturile de puzzle sub licenţa Powerpuff Girls.

 

The Empty Shop

Dă o viață nouă hainelor pe care le-ai abandonat în dulap, donându-le celor care au nevoie de ele!

Ți-au rămas mici sau largi? Sunt prea colorate, out of trend, sau pur și simplu nici nu mai știai că le ai? Atunci acesta este primul semn că nu îți mai trebuie. Da, despre rochiile, bluzele, cămășile sau perechile de pantaloni uitate în dulap este vorba.

Așa că te invităm să le aduci la Aurora Mall între 6-18 aprilie, și noi ne asigurăm că ajung la cine trebuie!

  • Alege hainele pe care nu le mai porți, dar care se află într-o stare bună.
  • Adu-le la noi și ajută-ne să umplem cutia.
  • Noi le sortăm, le curățăm și le împrospătăm.
  • La final, le donăm copiilor și familiilor nevoiașe din programul Let’s Share & Care.

Tu ai o garderobă plină. Noi avem o cutie goală!